Întotdeauna a dezamăgit.
A încercat sa fie pe placul tuturor și nu a reușit.
S-a straduit, s-a implicat in lucruri care nu o interesau, a discutat despre subiecte care i se pareau stupide, a muncit cu orele in incercarea de a reusi, s-a chinuit sa înțeleagă lucruri pe care nu le pricepea, si tot degeaba. A stat pana noaptea tarziu invatand. A ramas in casa cand si-ar fi dorit sa iasa, sa faca orice altceva, dar nu sa invete. A facut eforturi greu de imaginat, si nu a fost de ajuns.
Toata truda ei a fost rasplatita cu reprosuri. O nota sub 8 era o drama, un lucru uitat - o tragedie. Nu primea decat critici stupide. Perfectiunea era scopul. Dar al cui? Ei nu-i pasa prea mult. Prefera sa ramana intre cartile din biblioteca decat sa lucreze la fizica sau chimie. Prefera sa se identifice cu personajele romanelor fantasy decat sa toceasca lectii interminabile la geografie. Dar nu. Nu asta era scopul. Scopul era perfectiunea. Scopul lor era perfectiunea. Scopul lor era sa devina un om universal, cu cunostinte depline in toate disciplinele de studiu. Scopul lor era sa atinga limitele cunoasterii, sa devina o legenda, un nume care sa raman in istorie, o eroina a stiintei. Scopul lor era sa o transforme intr-o enciclopedie ambulanta, intr-un robot atotștiutor, intr-o epava, dar o epava plina de cultura si cunoastere. Acesta era scopul lor.
Acesta este scopul lor: perfectiune. Dar era scopul lor, nu si al meu. Daca tot vor perfectiune, sa o atinga ei. Eu nu pot.
