Am sa arunc cu stele...(VI)

"Ce copilării spunem. Ne afundăm în cuvinte mari și importante și uităm cine suntem, uităm până și de ce spunem toate astea. De ce facem asta? Nu am nevoie de aprobarea ta dacă am chef să plec. Nu am nevoie de tine dacă vreau să zbor. Trebuie doar să-mi întind aripile...și să cad. Da, face parte din zbor. Pentru că întotdeauna o să zbor vertical. În sus. Spre soare, ca Icar, până când aripile mi se vor topi, sau se vor frânge, așa cum ai spus tu. Să se frângă! Se vor vindeca, și vor fi din ce în ce mai puternice, și până la urma voi reuși să ating Soarele. Nu mă crezi, nu-i așa? Dar de ce să nu pot? Pentru că e prea sus? Pentru că e prea cald? Pentru că pur și simplu nu pot? Dar cine hotărăște ce pot și ce nu? Am să zbor, am să ating Soarele, am să țin Luna în palmă și am să arunc cu stele dupa ielele ce vor dansa în juru-mi, dacă asta am să vreau.

Nu am nevoie de tine să-mi spui ce pot și ce nu pot, ce vreau și ce nu vreau, cine sunt și cine nu sunt. Nu am nevoie de nimeni."

Ia-ți zborul! (V)

"Vrei libertate, vrei să pleci...Copil prostuț și nerecunoscător! Ți-e dor de amintirile tale, îți plăcea să suferi! Te făcea mai...mai cum? Mai interesantă? Mai misterioasă, poate? Ce mister? Era atât de evident! Iubeai, nu erai iubită. Acum s-a întors roata și ai ajuns exact ca el. Vei ajunge singură, și așa va ajunge și el. Sau poate exact asta vrei? Să vă consolați unul pe altul? Asta e singura ta cale? Tot naivă ai ramas, și ți-au rămas cicatrice pe care nu pot sa le vindec...

Și până la urmă, de ce te agăți cu atâta disperare de el? El nu-ți iubea părul negru, deși își rătăcea degetele prin el... El doar îți ironiza gesturile copilărești pe care eu le iubesc atât de mult. El nu-ți iubea mâinile mici și subțiri, și nici zâmbetul, fie el dulce sau sarcastic. El nu se pierdea în ochii tăi, și nici vocea tremuratoare pe care mie nu mi-ai arătat-o niciodată n-o iubea... Eu nu te fac să tremuri. Eu nu te fac să-ți pierzi cuvintele... Dar eu nici nu te fac să suferi. Câți nori, câte ploi, câte furtuni ți-a adus el? De câte ori ai adormit plângând? De câte ori l-ai urât din toata inima pentru minciunile pe care ți le-a spus? De câte ori nu te-a durut?

Poftim cheia. Ți-o dau, dacă o vrei. Deschide ușa și ia-ți zborul, vrabie nestatornică, și rătăcește în jurul lumii, caută-l, găsește-l, convinge-te că lângă el nu vei găsi cer senin și caută-ți un colțișor uitat de lume, unde să adormi din nou plângând.

Uită de mine, dacă asta vrei, dar ți se vor redeschide rănile și te vei întoarce la colivia ta, colivie aurită, dar cu ușile închise! Și atunci îți vei căuta alt bun samaritean, și-i vei sta alături până când ți se vor vindeca aripile frânte. Dar dorul de ducă va începe iar să te sufoce, și iar îți vei cerși libertatea...
Vei umbla ca un fluture amăgitor din floare-n floare, și-ți vei vindeca rănile între petalele nefericiților trandafiri pe care-i vei întâlni, apoi te vei arunca iar în căutarea aceluiași crin al cărui polen îți va îngreuna aripile, făcându-te să cazi iar și iar...

Descuie lacătul și zbori, vrabie nestatornică! Eu voi închide ușa-n urma ta."

Și totuși departe (IV)

"De ce mă asemui unei flăcări? Te-am ars? Te-am rănit? Nici dacă aș vrea n-aș putea face asta, vântul îmi șoptește că nu are rost... Nici măcar răzbunătoare nu sunt, aș fi distrus atât de multe...
Spui că ești atât de aproape, dar nu te simt. Că ești aici, sau la mii de mile depărtare...nu știu. Poate am uitat. Dă-mi ceva din tine, ca să-mi aduc aminte. Dă-mi o scânteie, iar eu ți-o voi da pe a mea, și vom face schimb iar, și iar, de fiecare dată când ni se vor întâlni privirile. Sau nu, eu voi închide ochii și-mi voi feri privirea, ca să nu știi că mă sufocă fericirea. E fericire oare? Sau dor? Dor de ducă? Mă ții captivă aici, lângă tine și totuși departe. Mă ții într-o colivie și refuzi cu îndârjire să-mi deschizi ușa... M-aș duce, aș zbura în jurul lumii, apoi, într-o clipă doar, m-aș întoarce la tine. Știi asta, nu? Mi-ai ucis amintirile otrăvite și mi-ai nimicit iluziile, acum ești răspunzător pentru mine. Mi-ai dat lumină, dă-mi și libertate, căci tăcerea, pe care o vroiam bogată și asurzitoare, mă apasă, imi ia puținul aer rămas în îngusta-mi colivie...
De ce taci? Parcă îmi atârni lanțuri de mâini când taci! Hai, fii bun, așa cum ai fost până acum! Deschide-mi ușa, și promit să mă întorc cândva..."

Aproape (III)

"Uite cât eşti de aproape. Aproape că îţi pot auzi răsuflarea, deşi ne despart mii de kilometri. Dacă închid ochii şi întind mâna, aproape că îţi pot atinge faţa. Vezi cât de aproape eşti? Închide şi tu ochii.
Te-ai ascuns de mine atâta timp...Te-am speriat? Iartă-mă. Nu mai spun nimic, dacă nu vrei. Pot să tac, putea să tăcem amândoi şi să ne cufundăm în linişte, până când liniştea ne va asurzi. Iar apoi vom exploda într-o aureolă de cuvinte, până ne vom spune totul, chiar dacă ar dura 300 de ani.
M-ai iertat. Ştiu că te-am schimbat atât de mult, încât propria-ţi reflexie te priveşte cu suspiciune crescândă. Dar va învăţa să aibă încredere în tine.
Ţi-ai agăţat sub pleoape o sclipire pe care mi-o arăţi doar mie, şi pe care nu vreau s-o împart cu nimeni. Numeşte-mă egoist, dacă vrei, apoi hai să ne îmbătăm cu egoismul meu! Eu sunt deja ameţit. De tine, de voioşia ta, de spontaneitatea ta, de cochetăria şi timiditatea ta... Eşti tu, apoi te schimbi, dar tot tu eşti. Şi în tine parcă zace o muză zglobie, şi mă-ncântă graţia şi candoarea ta... eşti ca o flacără ce abia mai pâlpâia, dar acum te-ai dezlănţuit, şi ai putea mistui tot din jurul tău, dacă ai vrea... Şi nimic nu te mai poate stinge. Apă, lacrimi, nisip, le-ai nimici pe toate!
Ai zis că vrei lumină? Îţi dau toată lumina mea, doar hai să ne îmbătăm cu vise!"

Ştii ce gândesc (II)

"Ai ucis părţi din mine. M-ai făcut să las în urmă ani întregi, şi asta fără să mă priveşti măcar. Ai dărâmat speranţe, vise, iluzii. Ai rupt bucăţi din mine şi le-ai ars cu nonşalanţă, fără măcar să-ţi dai seama. Aveam nevoie de cărbuni încinşi şi cioburi, de viaţa mea ruginită, de visele mele... Trăiam din visele alea! Erau tot ce aveam, eram fiecare gând pe care îl îndreptasem încolo, eram fiecare moment în care îmi tremuraseră genunchii, eram fiecare silabă pe care o rostisem cu voce tremurândă, eram fiecare privire, fiecare zambet, fiecare iluzie...fiecare iluzie spulberată. Ştiu. Greşesc. Nu am dreptul să fiu supărată. Dar nici tu nu aveai dreptul să distrugi fragmente din sufletul meu. Era sufletul meu. Eram eu. Acum mă schimb pentru tine, pentru că trebuie sa înlocuiesc piesele lipsă, piesele pe care tu le-ai stricat.
Mi-ai dat altele in schimb, ştiu. Te iert, dar n-am ce ierta. Nu voi avea niciodată ce ierta, pentru că tu, singurul care mă va putea strivi, nu o vei face. Nu o vei face, nu? Până la urmă cine eşti? Te cunosc, şi totuşi nu te ştiu. Te cunosc de acolo, de undeva din mine, de departe, dar nu ştiu nimic despre tine. Vor trece aproape 300 de ani până voi şti. Şi până atunci vom fi spus atât de multe...
Nu vreau să aud nimic. Vreau linişte. Vreau să tăcem amândoi, împreună, şi tăcerea noastră să spună mai multe decât am putea spune noi în 300 de ani. Şi vreau să-mi promiţi că nu-mi vei lua lumina niciodată."

Ştiu ce gândeşti (I)

"Am ucis părţi din tine. Ţi-am ucis amintirile, una câte una. Le-am închis într-o debara întunecoasă şi le-am lăsat să se sufoce acolo. Erau atât de inutile, şi tu erai atât de oarbă... De ce nu vedeai că te ţineau captivă? Te răneau în fiecare clipă, aruncând cu cărbuni încinşi şi cioburi. Doar asta puteau să-ţi dea, şi tu te agăţai de ele cu atâta furie...
Ţi-am ucis speranţele. Pot să le zic aşa? Nici măcar nu erau speranţe, erau vise, iluzii... Te hrăneai cu ele, le respirai, le ascundeai înăuntrul tău şi credeai că îţi iei viaţa din ele. Dar ele îţi luau ţie viaţa, o murdăreau, o mototoleau şi ţi-o dădeau înapoi aşa, ruginită şi cu urme de gheare, iar tu, în întunericul tău, credeai că e aproape perfectă.
Am ucis tot ce te ţinea legată de trecut, şi am pătruns cu forţa în întunericul tău, şi ţi-am dat din lumina mea. Ţi-am dat amintiri noi şi speranţe noi, ca să mă ierţi. Dar nici nu te gândeşti să mă ierţi, pentru că nici nu-ţi dai seama că am ucis părţi din tine. Dar erau părţi putrezite, ruginite, care săpau în tine, în sufletul tău, îţi aspirau viaţa şi lumina, te ucideau încet-încet...Şi pe tine nu vreau să te ucid. Ţie vreau să îţi dau toată viaţa mea.
Fă-ţi curaj să mă priveşti în ochi şi să te întrebi de ce gândesc aşa. Pentru că ştiu că ştii ce gândesc. Pentru că ştiu că şi tu gândeşti la fel."

Change one thing, change everything.

It has been said that something as small as the flutter of a butterfly's can ultimately cause a typhoon halfway around the world.

Cast:
Ashton Kutcher - Evan
Amy Smart - Kayleigh
Elden Henson - Lenny
William Lee Scott - Tommy
Melora Walters - Andrea
Regizor:Eric Bress
J. Mackye Gruber



Sa incepem cu inceputul. Este vorba despre un oarecare Evan care sufera de o oarecare boala psihica, mostenita de la tatal sau, care il impiedica sa-mi aminteasca anumite scene din viata sa. Ajuns in pragul maturitatii, descopera ca jurnalele pe care le tinea de la 7 ani il pot ajuta sa-si aminteasca si sa schimbe trecutul, cu consecinte majore in prezent. Incepe astfel sa-si modifice amintirile, incercand sa aduca fericire in viata tuturor.

De ce mi-a placut? Pentru ca m-am gandit de 1000 de ori cum ar fi daca as putea sa imi indrept greselile, sa schimb lucruri pe care le-am facut, sau sa fac ceea ce n-am avut curaj cand am avut ocazia. Pentru ca, desi e vorba de teoria haosului (redata putin mai sus) si prudenta, nu am cum sa nu-l invidiez pe Evan, si desi stiu ca nu e posibil, imi tot revine in minte ideea de a-mi putea controla trecutul.

Si cum acesta e doar primul film dintr-o trilogie...va urma.

Am primit un premiu :D

Am primit un premiu de la Geo:

Pentru ca acest premiu sa fie valid trebuie sa tin cont de urmatoarele reguli :
~ sa scriu de la cine am primit premiul;
~ sa postez premiul;
~ sa-l ofer la 12 prieteni;
~ sa afisez link-urile catre paginile lor;
~ sa le dau de stire printr-un comentariu pe blogul lor ca au primit premiu.
~ 10 lucruri care imi plac

10 lucruri care imi plac:
-muzica
-pozele vechi
-parcurile si padurile
-Coldplay
-filmele
-Johnny Depp
-cartile
-imbratisarile
-prietenii
-CNSS

Mai departe...o mai fi cineva la care n-a ajuns? :-??

98% Protective instincts

Long time no see. Am o noua sugestie: The Blind Side. First of all...

Cast:
Sandra Bullock - Leigh Anne Tuohy
Tim McGraw - Sean Tuohy
Quinton Aaron - Michael Oher
Jae Head - S.J. Tuohy
Lilly Collins - Collins Tuohy
Regizor: John Lee Hancock



De ce The Blind Side?
In primul rand, trebuie mentionat ca este o ecranizare a romanului 'The Blind Side', de Michael Lewis. Povestea unui baiat nedreptatit de soarta, care schimba viata unei familii.
Trailerul spune multe, nu mai pot sa adaug decat cateva mici detalii, precum faptul ca filmul m-a emotionat aproape pana la lacrimi, dar am si ras (un pusti de un 1.20 m antrenand un urias!), am vazut cum viata iti poate fi schimbata in doar cateva minute, indiferent in ce parte a orasului stai. Daca nu sunt convingatoare, imi cer mii de scuze. Dar e un film ce trebuie vazut macar o data. Va promit ca nu vor fi 2 ore pierdute. Daca se intampla asta... dau un suc :>
Enjoy.