Let me dream

Am realizat că sunt în continuă schimbare. Aproape că nu mă mai recunosc. Nu vreau să spun cum eram înainte, nu pentru că ar fi cine știe ce secret, ci pentru că abia îmi mai amintesc. Și totuși nu a trecut mult timp.

Sunt savistă. Sunt aiurită și împiedicată, iar lumea se ciocnește de mine pe stradă [sau poate eu mă ciocnesc de lume - hmm, asta a sunat profund; și nu e.]. Uneori am senzația că sunt invizibilă, și asta nu e ceva neapărat rau. Ba da, e. Nu vreau sa fiu invizibilă. Vreau ca lumea să mă vadă. Și mai vreau să zbor. Să am aripi mari și albe și sclipicioase și să zbor. Să zbor undeva, departe.

Sunt timidă când trebuie să fiu expansivă. Vorbesc mult când ar trebui să tac. Fac lucrurile pe dos... and I don't give a fuck.

Sunt în continuă schimbare, și totuși sunt mereu aceeași. Mereu aeriană, mereu neîndemânatică,
mereu greu de observat, mereu cu un zâmbet pe față când mă simt observată, fie el fals sau sincer [căci toți oamenii sunt falși, numai că unii nu au puterea de a recunoaște asta], mereu...mereu eu. Și mai ales...mereu visătoare. Căci visez. Visez mult. Visez atât de mult, visez tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin importante, visez trecutul și viitorul, visez elfi și spiriduși, visez troli și centauri, mă visez pe mine și pe ceilalți, mă visez Stăpână a Timpului și...și iar visez. Nu pot să mă abțin. Lumea reală mă plictisește și mă deprimă. Așa că visez, refugiindu-mă într-o lume ireală, o lume a mea, o lume perfectă... Visez...

Voi la ce visați?