Am început să realizez că, de fapt, crizele mele de adolescentă depresivă sunt... trecătoare și neimportante. Am tendința de a acorda prea multa atenție lucrurilor mărunte și neimportante.
Cineva mi-a sugerat ca atunci când mă simt...tristă să mă gândesc la copiii din țările subdezvoltate din Africa, la copiii subnutriți al căror abdomen de umflă ca o minge de baschet datorită bolilor. Ca și când asta m-ar face să mă simt mai bine. Pentru că nu mă face. Da, realizez mai bine că sunt un om norocos, că am tot ce-și poate dori un copil de 15 ani, dar...atât. Probabil dacă într-adevăr aș vedea asta aș înțelege mai bine, dar acum nu-mi bat capul cu asta.
Aveam obiceiul de a asculta tot felul de melodii triste, care ma adânceau în depresia mea și în dorința de a mă deconecta. Încă îmi plac melodiile alea, dar...sunt doar niște melodii. Nu mă mai regăsesc în versuri, nu mai sunt decât niște melodii. Atât.
Nu știu de unde a venit schimbarea, nu știu dacă este permanentă sau e doar un moment de euforie pe care îl transform în nepăsare, nu știu dacă mâine o să șterg postarea asta de pe blog. Acum știu doar un lucru: I'm not broken.
Hmm.. imi pare cunoscut :-?
RăspundețiȘtergerecapu' sus! you're not broken as long as u don't want to be broken! starea ta depinde doar de tine! daca vreisa fii trista gasesti mii de motive, daca vrei sa fii vesela si optimista, nici nu trebuie sa cauti motive. ;) ele te inconjoara. te pup
RăspundețiȘtergere